Cesar's Blog

Altfel despre agricultura ecologică

25 March 2024

Ioan Sebastian Brumă

Dacă suntem cercetători, agricultura ecologică reprezintă o temă actuală de interes național în context internațional. Suntem interesați de analize, evoluții în timp și spațiu, atât în România cât mai ales pe plan mondial. Suntem atrași de cifre și de clasamente, de suprafețe certificate, de număr de operatori  și de cererea și oferta de hrană ecologică. În acest context, devine foarte interesantă atitudinea și percepția consumatorilor față de produsele eco, fie că le mai numim și bio sau organice.

Building Cesar

Altfel despre agricultura ecologică

Vorbim din ce în ce mai mult despre agricultură ecologică. În egală măsură consumatori, producători, procesatori, cercetători, autorități publice locale sau centrale, activiști, ONG-iști, bugetari, corporatiști, antreprenori, comercianți, facilitatori. În esență, CETĂȚENI.

Dacă suntem producători sau procesatori, agricultura ecologică reprezintă un sistem bine definit, cu reguli și principii clare, guvernat de acte normative și fișe tehnologice care te încorsetează într-un cadru limitat, organizat și controlabil. Scopul principal al activității noastre este unul clar, dictat, în cea mai mare măsură, de interese economice.

Dacă punem în discuție guvernanța, agricultura ecologică reprezintă o țintă a Uniunii Europene ce trebuie pusă în practică și în spațiul carpato-danubiano-pontic. 

Dar apar anumite aspecte cel puțin interesante. Pentru că, de exemplu, încercăm să mimăm că susținem acest sector prin acordarea unor plăți compensatorii, generoase pentru unii beneficiari, care ar acoperi diferențele de producție față de culturile convenționale și efortul suplimentar susținut de producători. Și aici vorbim exclusiv de producători de materie primă certificată ecologic. Dar cam atât, din păcate. 

Uităm de procesatori, sau ne aducem vag aminte prin anumite facilități punctuale, nesemnificative pentru majoritatea. Iar ceea ce este și mai grav ține de faptul că nu mai avem în vizor CETĂȚEANUL. Am eliminat facilitățile fiscale pentru comercializarea produselor agroalimentare ecologice, alături de cele atestate produs tradițional, iar despre promovarea beneficiilor acestor categorii de produse în rândul consumatorilor nici nu intră în discuție la stabilirea agendei anuale. Iar despre susținerea achizițiilor publice din surse locale nici nu poate fi vorba. 

De prea multe ori folosim agricultura ecologică ca slogan. Ca obiectiv primordial, ca grijă asumată față de sol și plante, de  bunăstarea animalelor, de sănătatea consumatorilor și a  producătorilor. Scopul nostru este să guvernăm în continuare.

Dacă suntem cercetători, agricultura ecologică reprezintă o temă actuală de interes național în context internațional. Suntem interesați de analize, evoluții în timp și spațiu, atât în România cât mai ales pe plan mondial. Suntem atrași de cifre și de clasamente, de suprafețe certificate, de număr de operatori  și de cererea și oferta de hrană ecologică. 

În acest context, devine foarte interesantă atitudinea și percepția consumatorilor față de produsele eco, fie că le mai numim și bio sau organice. Mai ales atunci când avem în vedere analiza principalelor canale de distribuție pentru aceste categorii de produse. Încercăm să găsim noi combinații de plante de cultură care să se sprijine reciproc în lupta împotriva bolilor și a dăunătorilor, fără a se concura pentru resursele primordiale: sol, aer, apa, hrana, lumină. Intrăm în comunitatea producătorilor pentru a identifica problemele cu care se confruntă și propunem soluții care să-i ducă cu un pas înainte. Și, de multe ori prezentăm public rezultatele cercetărilor noastre atât în cadrul evenimentelor științifice cât și în întâlnirile cu guvernanța și cu cetățenii. Ne asumăm de multe ori rolul de facilitator în acest sistem complex de cunoaștere, analiză, inovație și transfer tehnologic. Scopul nostru este să facem schimbare, să fim citați, să promovăm în carieră și să fim recunoscuți în comunitate.

Dacă suntem ONG-iști, agricultura ecologică reprezintă un subiect pentru care te lupți până în pânzele albe. Agricultura ecologică este privită din perspectivă socială, din perspectivă culturală, din perspectivă protecționistă. Agricultura ecologică reprezintă o alternativă viabilă la agricultura convențională. Agricultura ecologică reprezintă un mod de viață, o sursă de energie, un motiv pentru a crea comunități responsabile, din diverse domenii de activitate și de habitație. Scopul nostru este să fim ascultați.

Dar uităm că toți suntem mai întâi CONSUMATORI. 

Pentru noi este o mare dilemă. Agricultura ecologică și produsele alimentare ecologice reprezintă cam același lucru.  Avem grijă de sănătatea celor dragi nouă și încercăm să căutăm cea mai bună sursă de alimente. De multe ori reușim să facem alegeri corecte și să identificăm surse sigure pentru achiziția produselor ecologice. Dar avem nevoie de ajutor din partea guvernanților, a cercetătorilor, a producătorilor și a ONG-iștilor. Avem nevoie să fim corect informați. Ne dorim să avem acces la produse certificate ecologic atât din perspectiva disponibilității la raft cât și din perspectiva prețurilor. 

Suntem dispuși să contribuim la dezvoltarea unei comunități responsabile prin implicarea în acțiunile din acest domeniu. Pentru că, înainte de orice, scopul nostru este să trăim mai bine.

#Cesar #BuildingCesar #OrganicFood #ARFI #FILL #Cities2030 #Cesar2030