De ce ne plac cireşele amare?

Cireşele prinse şi duse la vânzare par necăjite. Fără voia lor, se înghesuie printre roşii, dovlecei, caise, bani pierduţi, sâmburi şi pungi sparte. Clădite în mormane, sunt puse să mintă, să îşi ascundă slăbiciuinile fireşti: pete maronii, prea multe frunze, câte o codiţă albă de viermişor, sângele care li se scurge peste tot.

Gândurile unui stilou pătat

Originile rurale și marginale ale elitelor comuniste erau cel mai clar exprimate în preferinţele de consum privat; cămaşa de noapte a lui Nea Nicu, borşul de ştevie, loboda, salata de roşii nu au dispărut din viaţa dictatorilor care trăiau în palatele ţării. Peste ele s-au suprapus cerinţele protocolare, interesante până la un punct (vânătoare, dineuri fastuoase), dar mereu solicitante şi îndeplinite cu vizibilă stângăcie. Revolta „supuşilor” a avut şi ea …manifestări culinare, unele acut politizate. Dar de la „salamul cu soia”, până la instituirea fasolei cu ciolan de ziua naţională şi la sarmalele de la Sfânta Paraschiva mai sunt multe de povestit. 

Trailăr, History of Food Living Lab. Mostră de fast food-reading

Această lume efervescentă şi mulţumită de sine se oglindeşte cu succes în cartea de bucate. Abundența, varietatea teritorială (provinciile) și etnică (a «minorităților» care au devenit vizibile în noul Regat, inclusiv prin bucătăria lor) și stabilitatea unei lumi în care se pot anticipa costurile zilnice (nu cum e acum) puteau atenua impulsurile radical-naționaliste, într-un registru identitar și patriotic firesc pe atunci.