Despre proiecte și alte ocazii

Îmi pun acum câteva întrebări pe care nu le-aș fi avut în atenție în alte circumstanțe. Aleg de exemplu, unul dintre proiectele mele speculative, din aria propriilor preocupări. Mă pot gândi, astfel, chiar la sensul gândirii speculative ca atare în contextul practicilor cotidiene. Mă interesează, într-una din temele mele de reflecție, modul în care putem folosi gândirea speculativă ca instrument strategic. Și, în procesele critice, analitice și uneori creative ale exercițiilor mele reflexive am parte de câștiguri, de pierderi, de reveniri, de pași înainte, de pași înapoi. Lucrurile sunt vii în tot acest proces și lucrul acesta mă bucură cel mai mult. 

Pasiuni

Cesar este o ființă ciudată. Din multe puncte de vedere. Uneori, așa vrea Cesar să fie. Alteori doar i se întâmplă să fie așa. Un simplu exemplu poate fi dat atunci când vorbim despre indicatori și despre evaluarea rezultatelor.



Fiind vorba despre un sistem, o organizație, un proiect, o comunitate, atunci când vorbim despre Cesar, ar trebui, în sistemele clasice de management, să precizăm foarte clar indicatorii cheie. Ei ar desena harta succesului pentru o idee, mai ales pentru faptul că ideea este una nebună.



Dar surpriza și nebunia vin și pe acestă cale. Pentru că nu stabilim indicatori. Sau, mai precis, nu desenăm indicatori clari, din punct de vedere cantitativ și chiar calitativ.

Un simbol: departamentul Cesar

Prin anul 2010, la un institut al filialei din Iași a Academiei Române, mi-am adus aminte de sfatul primit în 1994 și mi-am exersat unul dintre mofturile pe care mi le puteam permite în exercițiul libertății din lumea academică. Cu sprijinul lui Teodor Dima și al lui Bogdan C. Simionescu, am înființat un departament de cultură și tehnologie digitală. Cu un nume destul de nătâng, pe măsura entuziasmului de atunci: Departamentul pentru Cercetarea Tehnologiilor Digitale Discursive.
Și, în această aventură, s-a prins și colega noastră, Irina Frasin. Doi absolvenți de filosofie, unul cu apucături de hermeneutică și altul cu pasiuni pentru filosofia culturii și Alexandru Macedon, s-au trezit, într-o zi, cu o cameră cu un mic hol și un mic departament în brațe.

Buzunarul memoriei. De acasă, acasă

Și, pentru că discuțiile despre memorii și despre cele pe care ni le amintim duc imediat la tema întoarcerii acasă, ne-am îngăduit puțin și gândul de a fi și de a reveni acasă. Și trebuie spus și faptul că toți cei care vin acasă cad deseori pradă dorinței și gândului de a întemeia religii. Revoluții în ordinea faptelor și în ordinea lucrurilor. Poate și pentru că riturile și ritualurile sunt, de fiecare dată, rituri și ritualuri ale întoarcerii acasă.

O lună cât să încapă într-un calendar. O hermeneutică

Acum nu mai contează în primul rând faptul că am avut un număr x sau un număr z de livrabile, un număr x sau un număr z de interacțiuni cu beneficiarii, un număr x sau un număr z de acțiuni de excelență a cunoașterii. Contează mai mult că un simulator analitic al fezabilității s-a transformat, într-un sens de autopoiesis, într-un sistem cu o ontologie organică. Mai mult chiar și decât atât, ontologia organică a lui Cesar s-a suprapus pe epistemologia sa sistemică. Această lună de simulare a demonstrat primul principiu la care lucrăm de ceva vreme în teoriile de fundamentare pentru gândirea sistemică: realitățile fac cuvinte în chiar aceeași măsură în care cuvintele fac realități; și invers.

Întâlnirea cu un nou laborator Cesar

Institutul Rainer, după cum îi spunem atunci când ne grăbim, a venit în consorțiul Cesar cu un set de noi provocări. Dimensiunea alimentară a sistemelor alimentare este asumată de Centrul Cesar2030, dar existau anumite subsisteme care nu ne erau ușor accesibile datorită unor factori ușor de înțeles. Cercetări care țin de antropologie bio-medicală, Experimente de genetică alimentară, antropologia sistemică a comportamentelor alimentare actuale, antropologia alimentară a copiilor. Toate acestea fac parte din tolba tematică și discursivă a centrului de excelență. Dar nu avea dimensiunea integrată pe care o poate oferi grupul de cercetare de la Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer. 

Dincolo de etichetă. Ecologic, Bio, Organic

Vă invităm la atelierul de discuții libere, cu tema Dincolo de etichetă. Moderator: Ioan Sebastian Brumă.
Dacă suntem cercetători, agricultura ecologică reprezintă o temă actuală de interes național în context internațional. Suntem interesați de analize, evoluții în timp și spațiu, atât în România cât mai ales pe plan mondial. Suntem atrași de cifre și de clasamente, de suprafețe certificate, de număr de operatori  și de cererea și oferta de hrană ecologică.

Food2030 Networks Conference in Brussels

In the workshop dedicated to food waste projects, the living labs (LL) current situation was put into discussion. And, in this context, the centers of excellence are considered strategic solutions for systems transformation. Most of the participants in the workshop agreed that an LL-based center of excellence is a good approach to putting to work systemic strategies for systems transformation. The Cesar2030 Center of Excellence will embody this strategy and implement it in a systems-thinking way.