Au un gust de tristeţe, peste şovăielnica amintire a datoriei lor de fi dulci. Şi pentru că au viaţa mai retrasă, ascunsă de colb, dar nu prea la drumul mare, în grădinile altora, în curţi de case părăsite sau în livezi depărtate.
Cireşele prinse şi duse la vânzare par necăjite. Fără voia lor, se înghesuie printre roşii, dovlecei, caise, bani pierduţi, sâmburi şi pungi sparte. Clădite în mormane, sunt puse să mintă, să îşi ascundă slăbiciuinile fireşti: pete maronii, prea multe frunze, câte o codiţă albă de viermişor, sângele care li se scurge peste tot.
Într-un vechi film comunist („O lumină la etajul zece”), Irina Petrescu le-a dat în vileag cu o patimă îndelung stăpânită: „cireşele nu sânt fructe, sânt flori”. Cred că nu mulţi au avut destul răgaz în viaţă, ca să le guste aşa.
Cireşele au fost, dintotdeauna, o bucurie a copiilor de la ţară. Aici, dulceţurile şi compoturile au pătruns greu, ca nişte boieroaice cu dichis şi pretenţii, nevoite să se coboare în satele de pe urma cărora trăiau. Nu pare să li se fi simţit lipsa, până atunci. Iar când şi boieria a dispărut, în vârtejul marilor războaie din veacul trecut, au rămas mărtuie doar stângacele borcane de prin cămări şi Aprozare.
Avem şi dovezi istorice că cele mai bune erau cireşele furate, îndeosebi de pe la neamuri şi vecini, bine antrenaţi să te facă de ruşine la tot satul. Ion Creangă nu e singurul mărturisitor, dar e cel mai cunoscut, aşa că nu îi mai deranjăm şi pe alţii.
Că se dau de pomană la Moşii de Vară, iar e dovedit, ca un obicei care vine din afara timpului, ca să bucure vii şi morţii. Darurile nu au însă acelaşi farmec, nici aceleaşi virtuţi, ca înfruntarea primejdiilor şi a lumii celor mari.
Cireşele amare îşi selectează îndelung publicul. Nu sunt pe placul oricui şi nu se sinchisesc de popularitatea lipsă. Ba chiar s-au retras şi mai mult, dobândind, între puţinii şi aleşii lor cunoscători, faima de rarităţi delicate. În ultimul timp – nu-l măsuraţi, pomii gândesc altfel decât noi – sunt cunoscute mai ales pentru măiestria dulceţurilor sau fala unor târguri pentru orăşeni. Cine mai ştie taina lor, a celor care trăiesc mai mult cu bunicii, decât cu nepoţii?
Oricum, daţi-le un Like. În secret, le place.
#Cesar #BuildingCesar #Excellence #ARFI #FILL #Cities2030 #Cesar2030
