Nu că vreau să mă laud, dar am fost scos la lumină de dragul unui cărţoi negru şi fioros, adus cu mare fală pe meleagurile noastre. Stăteam eu liniştit şi bine dosit într-un penar de pânză şi deodată mă trezesc smucit, muiat în cerneală şi pus la treabă. Da, sunt o amintire din alte vremuri, când se purtau peniţele, sugativele şi burticile de înghiţit negreaţa asta de se aşterne pe coli, față-verso. Sunt puţin lipicios şi lucrez de obicei în regim dictando.
Fiorosului îi zice The Cambridge Handbook of Creativity (2010); şi uite-aşa ne mai exersăm puţin la engleză. Staţi să-i vedeţi traducerea şi interpretarea.
Creativitatea a fost definită ca o soluţie nouă, totuşi adecvată la o problemă… dar include şi proiecţia, formularea, figurarea problemelor în sine (p.74). Creativitatea implică mişcarea dincolo de ceea ce există acum, folosind resurse aduse din trecut pentru a proiecta opţiuni potenţial mai bune pentru viitor. Este percepută ca producând o disjuncţie între prezent şi viitor. Relaţia noastră cu viitorul poate fi un bun predictor al atitudinii faţă de creativitate [mai bun decât inteligenţa în sine] (p.76). [Creativitatea presupune riscuri]; ele sunt reduse de către anumiţi regulatori, responsabili pentru a selecta, dintre miriade de potenţiale noi idei şi produse din domeniile lor, pe acelea care merită să fie susţinute, dezvoltate şi diseminate. Astfel, efortul creativ şi domeniile creative includ considerabile abilităţi politice [necesare] pentru a convinge pe ceilalți să-şi depăşească anxietăţile şi să aprecieze ceva nefamiliar [lor]. (p.78). O idee sau un produs nu rămân indefinit, pentru totdeauna creative, căci, ulterior [acceptării], devin [obişnuite], devin, la rândul lor, un standard și un reper pentru ideile şi produsele ulterioare (p.79). Din perspectiva socială, rolul creativităţii este acela de a îmbunătăţi [ceva din viaţa oamenilor], din perspectiva individuală, rolul său este de a exprima ceva. Evaluarea este necesară, căci creativitatea solicită resurse de obicei deficitare [timp, oameni, logistică, spaţiu, etc.] (p.81).
… Asta-i prea tare, trebuie pusă corect la vedere: from a time sensitive, dynamic perspective, creativity is a temporary misalignment of society and individual as they learn from and develop each other (p.84).
Da’ stai locului, nu mă mai mustăci, ştii doar că nu sunt de mâncare! Ce croncănelele tale cauţi tu pe birou, oricum? Nu ai voie la geam, scoate gheara din perdele, că rămâi fără; blană incultă ce eşti. Na, uite că de nervi am sărit nu ştiu câte pagini.
Acum, uite ceva ce mă interesa de mult: Brain Influences on the Creative Personality… zice despre brain plasticity [creierul care poate evolua toată viaţa] şi că pentru felul ăsta de deşteptăciune nu contează doar o parte a creierului (prefrontal dreapta, cum se crede), ci cât de complexe şi dense sunt conexiunile neuronale între diferite părţi ale creierului (p.117-118). Iar, din perspectiva epigeneticii, trebuie luat în considerare faptul că mediul influenţează evoluţia și manifestarea genelor (p.120).
Deci, ia să vedem nişte exerciţii (creative) de aplicaţie a epigeneticii. Înseamnă că povestea din Prinţ şi cerşetor este complet măsluită. Copilul străzii nu ar fi putut mima nicicum fasoanele unui prinţişor. Şi nu vorbim doar despre câteva gafe simpatice nouă. O dată că avea creierul, deci şi obiceiurile complet aduse pe viaţa din mahala; al doilea, că habar nu avea cum se trăieşte, de fapt, la Curte; al treilea, că nici nu ar fi putut să observe şi să transfere ceva absolut necunoscut lui, fără ajutor. Into your face (page), Mark Twain!
Da, şi, ce ne priveşte o poveste de prin alte părţi? Păi să o deplasăm în altă istorie, ca pe o pereche de ochelari luaţi cu împrumut: cum ar fi putut „elitele” puterii comuniste, aruncate brusc de la marginea societăţii la vârfurile (ascuţite) ale puterii, să facă faţă? Nici să fi vrut, nu ar fi putut perpetua modul de conducere şi stilul de viaţă consacrat prin simpla existenţă a celor de dinaintea lor. Dar, dincolo de neputineţele lor personale, dispozitive întregi de construcţie a puterii (birocraţie, mass-media, servitori, administraţie, ierarhii sociale și ceilalți mulți alții) îi presau şi îi ajutau simultan să se alinieze la vechile repere, în timp ce ei le negau discursiv şi nu le puteau incorpora practic.
Aşa, acum se vede tensiunea? A durat zeci de ani, până când s-au putut reaşeza altfel, prin compromis şi… creativitate, nişte produse mai fiabile ale Puterii. Dar, deşi clama noutatea, regimul practica un conservatorism primitiv şi feroce. O altă sursă de tensiune în sistem. Ceea ce a dus la parodia cuplului dictator, care aduna fără să acumuleze, arăta fără să reprezinte, vorbea şi nu reuşea să spună. Şi, când apogeul reprezentării a explodat (în decembrie 1989), o nouă schimbare de putere a pus aceeaşi problemă, cu accente inverse: cum ar fi putut o nouă putere să fie cu adevărat nouă, când fusese formată în lumea veche, iar societatea însăşi dorea să nu fie perturbată în uzanţele sale?
Şi ce are asta de-a face cu History of Food?
Originile rurale și marginale ale elitelor comuniste erau cel mai clar exprimate în preferinţele de consum privat; cămaşa de noapte a lui Nea Nicu, borşul de ştevie, loboda, salata de roşii nu au dispărut din viaţa dictatorilor care trăiau în palatele ţării. Peste ele s-au suprapus cerinţele protocolare, interesante până la un punct (vânătoare, dineuri fastuoase), dar mereu solicitante şi îndeplinite cu vizibilă stângăcie. Revolta „supuşilor” a avut şi ea …manifestări culinare, unele acut politizate. Dar de la „salamul cu soia”, până la instituirea fasolei cu ciolan de ziua naţională şi la sarmalele de la Sfânta Paraschiva mai sunt multe de povestit.
În loc de concluzie: Cum stăm azi? mulţumim, bine. Fasole şi Cola.
Şi dă-te mai încolo că am obosit de atâta efort creativ; parcă văd că iar voi fi uitat printre hârtii, că vin toate pixurile colorate peste mine. Nu mă mai joc cu tine, motan fără minte, că ajung iar sub pat. Treci la cablurile tale.
#Cesar #BuildingCesar #Excellence #ARFI #FILL #Cities2030 #Cesar2030
