În teoriile clasice de management al proiectului, sustenabilitatea este o acțiune de construcție care se desfășoară în perioada de maturare a proiectului. Proiecția sustenabilității face parte din orice strategie inteligentă, dar operaționalizarea ei este abordată cel puțin după perioada de dezvoltare a capacității proiectului, în așa zisa acțiune de capacity building.
Această practică are ca obiectiv fundamental atingerea indicatorilor propuși în planificarea proiectului. Iar o astfel de strategie este utilă atunci când se urmărește asigurarea fezabilității unui proiect, în datele sale minimale privind impactul propus.
În sistemul Cesar, am conceptualizat, experimentat și am structurat trei metodologii care să completeze această practică din managementul clasic al proiectului. Și am plecat de la noile paradigme din ecosistemele de finanțare europene. În aceste ecosisteme, se trece de la un model de proiect orientat către îndeplinirea indicatorilor la un model de proiect orientat pe maximizarea dinamică a impactului. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă cel puțin faptul că implementarea trebuie să aibă un ciclu de evoluție circulară, prin care monitorizarea acțiunilor interne de îndeplinire a indicatorilor să fie corelată cu evaluarea acțiunilor externe de ajustare la impactul pe termen scurt, mediu și lung.
În acest sens, am conceput și am adaptat trei noi modele de management al sustenabilității. Este vorba despre:
- Modelul Presustenabilității;
- Modelul Sustenabilității Organice Latente;
- Modelul Rezilienței Sustenabile.
Modelul Presustenabilității
Gradul de complexitate al direcțiile strategice din sistemul Cesar a fost extins încă din faza de pre-implementare. Astfel, pe lângă proiecția orizontală pe lanțul de producție și transfer de cunoaștere și proiecția verticală pe tranzitivitatea urban-rural, au fost făcute ajustări strategice transversale, pe lanțul proiecției impactului pe termen scurt mediu și lung. În acest sens, sustanabilitatea a devenit o componentă nu doar normativă, ci și materială pentru fiecare acțiune propusă în strategia Cesar.
Modelul Sustenabilității Organice Latente
În cercetările realizate în laboratorul de systems thinking din Food for Iasi Living Lab, s-a conturat ipoteza că fiecare acțiune care operează în sistemele deschise tinde în mod inerțial spre maximizarea propriei sustenabilități. În plus, acțiunile din sistemele deschise tind să evolueze organic spre maximizarea efectelor pe care le determină, înscriindu-se pe un circut dinamic al impactului societal.
Modelul Rezilienței Sustenabile
În cultura managementului sistemelor din România, a existat, la un moment dat o situație atipică în ceea ce privește vocabularul de bază. Astfel, printr-o serie de accidente lingvistice și culturale, a existat o perioadă în care termenii sustenabilitate și durabilitate traduceau în sens invers accepțiunile lor din limba engleză. Sustenabilitatea, ca termen, s-a încărcat de semnificația termenului durability, din limba engleză. Și, invers, durabilitatea a căpătat accepțiunea dominantă (conotația) la care trimitea termenul sustainability, în limba engleză.
Situația este puțin comică, dar a produs și efecte paradigmatice. Astfel, o bună perioadă de timp, dacă nu chiar și acum, conceptele de sustenabilitate și durabilitate s-au îmbogățit cu semnificații obținute unul de la altul (prin tranzitivitate conceptuală).
Această situație ne-a dat ideea de a încerca o ipoteză de lucru: sustenabilitatea și reziliența trebuie gândite nu doar împreună dar chiar și prin instrumentele concpetuale împrumutate în oglindă una de la alta.
Astfel, am dezvoltat Modelul Rezilienței Sustenabile, model care trasează circularitatea relațiilor dintre reziliență și sustenabilitate.
Proiectul Cesar, în strategia de management al sustenabilității, are la bază aceste trei modele de organizare internă și sinergie cu alte sisteme.
