Cesar's Blog

Trailăr, History of Food Living Lab. Mostră de fast food-reading

15 March 2024

Catalina Mihalache

Această lume efervescentă şi mulţumită de sine se oglindeşte cu succes în cartea de bucate. Abundența, varietatea teritorială (provinciile) și etnică (a «minorităților» care au devenit vizibile în noul Regat, inclusiv prin bucătăria lor) și stabilitatea unei lumi în care se pot anticipa costurile zilnice (nu cum e acum) puteau atenua impulsurile radical-naționaliste, într-un registru identitar și patriotic firesc pe atunci.

Building Cesar

Trailăr, History of Food Living Lab. Mostră de fast food-reading

M-am întâlnit cu o carte. „Mare lucru!, sunt mai multe cărţi decât oameni pe lumea asta”. Scrisă de un scriitor. „Păi cine să le scrie?”. Nu, nu e vorba că cel care a  pus ceva pe hârtie. Este un autor de literatură şi gazetărie, care s-a pus în fruntea unei cărţi de bucate. „Iaca! Nu e singurul. Că doar și Mihail Kogălniceanu a scris, ba chiar Sadoveanu se pricepea, iar domnul poet M. D. a făcut şi emisiuni TV pe tema asta. Și câţi or mai fi”. Diavol de bibliotecă! Şterge-o pe alte ecrane, că nu ai spor. Deşi, ai şi tu dreptatea ta; asta e problema cu diavolii, că nu pot scăpa de adevăr.

Să revenim. E o carte de bucate. Da, e groasă, poate să cadă greu. De asta am să vă îmbii doar la Prefaţă. Într-o pagină jumătate, găsim mai multe ideologii decât ar putea crede cititorii paşnici. „Ideo-cum? în bucătărie?”. Lasă, numele nu mai contează; e politică din aceea care nu spune că e politică, dar asta face şi tu o crezi şi nici nu ştii neapărat ce faci. Da, se poate ascunde oriunde, uite că şi printre bucate.

De fapt, chiar şi înainte de Prefaţă se pot vedea destule: autorul principal este un scriitor, gazetar şi traducător cunoscut în epocă, dar nu neapărat un idol al literaturii culte. Nu se prezintă defel, dar este vorba despre Mihail Sevastos, născut în Botoşani (1897), ajuns avocat la Iaşi, intrat în redacţia „Vieţii Româneşti”, dus la Bucureşti cu gazetăria. Ne aşteptăm deci la un condei bun, atent la dorinţele publicului, expert în argumentare şi la oportunităţile de a ieşi în câştig. Pentru liniștirea publicului, pe copertă mai apar „doamna Doctor Vera Sevastos” (femeie, soţie şi doctoră pe deasupra), alături de „I. Catoionachi, chef de cuisine” (nume oriental – deci de-al nostru – şi totodată expert certificat occidental în măiestrie culinară; ce ar putea fi mai bun?).  Titlul nu mai încape în raft, de fălos ce este: Carte de bucate. Bucătăria românească, franceză, rusă, greacă, turcă, ungară, poloneză şi germană. Mâncări de carne, pasăre, peşte, vegetariene şi de regim – ca şi aluaturi, dulciuri, conserve, etc.

Ce putem comenta aici? Multe. Francezii sunt puși imediat după români – adică sunt ei cei mai tari, dar noi de ai noştri să avem grijă mai întâi; există bucătărie rusă (dar ce fel de ruşi?), ba chiar şi poloneză (!); limba română de atunci nu este exact la fel cu cea de-acum (rusă, turcă…). Puțini ar observa că nu există evrei pe copertă (deşi bucate de-ale lor erau de mult intrate în obişnuinţa altora), ori s-ar întreba dacă nu mai lipsesc și alții. Nu se vede anul tipăririi, dar adunând toate indiciile (reţetele din toate provinciile ţării, inclusiv Basarabia), date din cariera chef-ului Catoionachi (lăudată pe larg), anul ediţiei a II-a (1944, conform https://llll.ro/culinaria/1901-1947/)  ba chiar şi ce spune sfânta, dar nu neapărat academica Wikipedia (că lucrarea ar data din 1939), reiese că ne aflăm la sfârșitul anilor 1930.

Dacă parcurgem şi Prefaţa, ne edificăm: este o carte în deplin acord cu spiritul ultimului deceniu interbelic, trăind în consecinţele Marelui Război şi a Marii Uniri, fără nevoia de a înfrunta celălalt mare război (mondial) şi dez-unirea pe care a adus-o; un deceniu care s-a prelungit mult în anii 1940, pentru că nu Cel de-al Doilea Război Mondial a intrat pe termen nedefinit în viaţa oamenilor, ci ocupaţia străină şi comunismul.

Această lume efervescentă şi mulţumită de sine se oglindeşte cu succes în cartea de bucate. Abundența, varietatea teritorială (provinciile) și etnică (a «minorităților» care au devenit vizibile în noul Regat, inclusiv prin bucătăria lor) și stabilitatea unei lumi în care se pot anticipa costurile zilnice (nu cum e acum) puteau atenua impulsurile radical-naționaliste, într-un registru identitar și patriotic firesc pe atunci.

Autorii (că scriitorul nu e niciodată singur, dar puțini o recunosc) nu pe românitate insistă – nu mai era atâta nevoie – ci pe faptul că lucrarea este documentată științific, că are dimensiuni cosmopolite şi locale în acelaşi timp, că dorește să evite livrescul și să ofere mostre de experiența directă, verificabilă.

Cea mai detaliată expunere de convingeri (ca să nu pomenim iar despre ideologii) face elogiul femeii model, întruchipată aici de redutabila dna. doctor Martha Trancu-Rainer, „care, pe lângă activitatea-i științifică și de renumită practiciană, găsește timp și pentru lucruri gospodărești, ceea ce arată că, atunci când există pricepere și bunăvoință, ocupațiile intelectuale nu exclud ordinea în casă și în bucătărie”. Doamna sigur avea aceste calități, dar ceea ce nu specifică autorul – pentru că era ceva banal, de la sine înțeles – este faptul că ea beneficia de o situație materială propice, ceea ce presupunea suficienți servitori cu diferite calificări și o varietate de alte resurse la îndemână.

Toate paginile amintite – şi un ochi aruncat pe titlurile capitolelor – fac elogiul diversităţii, adresabilităţii şi al competenţei. Deşi cartea nu se limita la familiile modeste – „care mănâncă puține feluri la o masă” și au nevoie de porții mai mari- nici nu le excludea, pentru că și în lumea lor sunt mese festive, care ies din rutina cotidiană. Lucrarea insista mult pe spectacolul meselor conviviale, tratând despre Arta servirii, Politeţea la masă, aranjarea mesei „după componenţi, gust şi aspect”; altfel, „cel mai bun meniu nu face mesenilor nicio plăcere”.

Tonul pedagogic şi uşor moralist era inevitabil, dar dorinţa de a-şi demonstra eficienţa face autorii să construiască mai curând un demers artizanal, de corectă transmitere a secretelor meseriei către ucenicii cu adevărat plini de râvnă. Autorii insistă să ajute „gospodinele începătoare”, intrând în spatele culiselor – de obicei omise prin obișnuitele „rețete succinte” – care nu spun nimic despre micile măiestrii ale experților, utile inclusiv pentru „îndreptarea” unor eşecuri culinare.

Mda. Ne oprim aici. Vă invităm să mai citiţi nişte literatură realistă. Ori să vă găsiţi o bunică modernă, sigură pe ea, care se ţine bine şi dincolo de lumea tinereţilor sale; cu ajutorul unei cărţi de bucate, de ce nu?

  • Cătălina Mihalache coordonează laboratorul History of Food Living Lab, din Centrul de Excelență Cesar2030